treceam printre linii ascuțite în
semne literare
treceam peste un pământ de fluturi
congelați
tropăiam cerându-mi drepturile
până când le vom recunoaște chiar
unora
mersul de pitici în paşi de vals
cu buzele lor țuguiate
sorbind din aburii infatuării
nopțile mele vor fi mult mai albe
iar ploaia o să îmi răstoarne
șuvoaiele în valuri şi o să încerc
la comanda minții să scriu aceleași
poeme tunse de ochii șarpelui,
pentru că metafora mea nu mai
îngrașă păduchii
rămas aproape singur voi zice cu
aroganța
crescută în pâine: acest secol nu
mai există
există doar poarta ruginită pentru
o lume mai bună o lume în care poate
să încapă şi poetul ascutându-și
pana
la ușa poeziei
totuși dincolo parcă
era loc de mai mult
dar nu mai am
nimic
de retuşat
de reproșat
sistemului acesta mut
acestui veac numit-Îndeajuns
nu îi mai datorez nimic doar
calc peste cioburi şi nostalgii
trec peste aceleași linii şi semne
îmi ascut verbul ca pe un creion
uitat
găsit întâmplător într-un sertar al
lumii mult
prea-prăfuite de șansa
la o viață mai bună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu