Îmi va fi dor, mereu, de tine,
Prietene al meu nocturn,
Las moștenire cântecele mele
Pe care-aș fi putut
Să nu le mai compun.
Și-mi va fi dor de-întâia vară
Pe care ți-aș fi dat-o-n dar,
Și-mi va fi dor de tine, iară,
Necunoscutule
Ce înoți spre mine, în aval.
Am să-i vorbesc de tine nopții,
Să îi șoptesc de dor cu gura nimănui,
Şi am să mă-ntorc, atunci, la tine,
Ca vorbe neuitate să îmi spui.
Orbitei mele îi lipsește ceasul
Vibrează și se învârte-amețitor,
Cătându-te, acolo, unde-ți este pasul,
În apa înviată a vechiului IZVOR....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu