judecata e o altă linie
trasată apăsat
peste toate liniile vieţii
de sub care se întind la soare
greieri agasați de ape şi
eu îmi desenez în jurul ochiului
un cerc sângeriu îngroșat de umbre
de aici pleacă întotdeauna Lumina zic
dar îmi închipui că mama
încă mai iese în faţa porţii
strângându-și în trup toate tristețile
ridică uşor stâlpul căzut
e mult de când a plecat
regina nopţii a murit
caii nu îşi mai găsesc locul
în şură s-a adăpostit un stol de lilieci
iar eu încerc din răsputeri
să nu mă risipesc
să mai rămân aici
puţin câte puţin cât
să le curăţ umbra nucului bătrân
să le astup geamurile sparte
să îşi mai aducă aminte oamenii
cum ne iubea pe fiecare
în felul lui singurătatea asta
chioară târâtă de câini scheletici
până la marginile satului
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu