duminică, 30 septembrie 2018

tânguiri tardive

miros a tăcere înghețată
mă simt chiar urma ei fugară
fandez lumina şi
curbez linia mării
o desenez
cu degetele înmuiate
în râul uitării înot
îmi smulg albatrosul din umăr,
aș vrea să încerc zborul
sihastru pentru ultima oară
de ce nu m-ar crede oamenii pasăre
în clocot?
de ce n-aș fi eu pana lor ușoară
sau frunza uitată pe cărări?
bat cu gheara vlăguită în apa înserării
și vreau la temeliile lumii să mă plâng.

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...