nu
ştiu de când stau
cu genunchii aplecați
la margine de timp pe
culmile tăcerii învălurită în aburii calzi
trandafirii fantomatice împletituri baroce
îmi însemnau zidul pietros cu urmele unei alte vieți
divergente care se (re)crea continuu ca un asalt în forţă
pe un câmp minat al soldățeilor de plumb captivi în sforile însângerate ale păpușilor de ceară
şi pătrundeam anevoie în apa densă a tabloului medieval înrămând culorile şi visul quadridimensional
mi se părea că ţi-am pătruns fără de voie în carne mă plimbam ca pe un imens bulevard iluminat cu felinare alb/albastre
râdeam cu faţa pe jumătate pictată de picioarele fluturilor imenşi
un labirint nuanțat voia să mă (re)cheme pe calea bunilor/în apa mortului adormit/ pe valul oglinzii vieneze/ închisoare de fapte / dar lutul moale vâscos îmi suprima surâsul şi trupul
esti specială şoşoteau ciorile mărunte pândindu-mi urmele sticloase cu vârful aripilor rezemate de marginea lumii
pare-se că şi vedeam capătul culoarului interzis
coboram trepte inegale în suișuri şi coborâșuri lente
aproape mă pierdeam în imensitatea simțirilor tale
dealuri cu fum
dealuri cu fum
dealuri sinistre cu capete umflate
amintindu-mi cum îmi deschideai uşi
când ne plictiseam de oameni şi
alergam de-a lungul luminii fără de țintă
ochiul mă înțepa ca un ac de seringă folosită
infectându-mi gândurile şi bănuiam cum port singurătățile pe umăr
bolnava de singurătate strigau rătăcitorii prin vise
şi-mi întorceau coastele pe dos paralizându-mi trupul
trupul meu ostatic dincolo de malul de cristal
privirile tale jalnice îmi mângâiau tăcerile cu dosul palmelor crestate
şi auzeam clar urletul de sirenă înjunghiată
cum îţi perfora pieile solzoase
oferindu-ţi o altă formă
DE VIAŢĂ
pare-se că şi vedeam capătul culoarului interzis
coboram trepte inegale în suișuri şi coborâșuri lente
aproape mă pierdeam în imensitatea simțirilor tale
dealuri cu fum
dealuri cu fum
dealuri sinistre cu capete umflate
amintindu-mi cum îmi deschideai uşi
când ne plictiseam de oameni şi
alergam de-a lungul luminii fără de țintă
ochiul mă înțepa ca un ac de seringă folosită
infectându-mi gândurile şi bănuiam cum port singurătățile pe umăr
bolnava de singurătate strigau rătăcitorii prin vise
şi-mi întorceau coastele pe dos paralizându-mi trupul
trupul meu ostatic dincolo de malul de cristal
privirile tale jalnice îmi mângâiau tăcerile cu dosul palmelor crestate
şi auzeam clar urletul de sirenă înjunghiată
cum îţi perfora pieile solzoase
oferindu-ţi o altă formă
DE VIAŢĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu