un ceas fără de limbi
îmi vorbește
între un tic şi un tac
notele fugare desenează
pe asfalt tăcerea
trecutul e doar nevoia
de a căuta
prin tine
prezentul hârcâie şi
trece cu mâinile împreunate
ca o închinare prea târzie
într-o catedrală pustie
cu îngerii zburând
din vitralii
un ceas fără de limbi
îmi pune degetul pe rană şi
viața îmbrăcată sumar
trece pe un drum cotit
râzând într-o zvârcolire
cu mâinile pe burtă
închisă înlăuntrul pleoapelor
ca un gol fără de margini
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu