mi-au dat un copil
din tren
nu-l cunoșteam
,,e al tău,, mi-au zis
şi nu am mai avut ce face
de atunci mă plimbă zilnic
să nu mai plâng
trenul ne leagănă
şi el îmi cântă îmi tot cântă
cu glas de harfă dezacordată
copilul meu nu adoarme niciodată
s-a lipit de o banchetă albastră
îşi balansează mâinile
pe lângă trupul meu inert
mă privește
nu mă ascultă
dar eu îi ştiu apucăturile
scâncesc îl iau în brațe
şi alergăm de-a lungul zilelor
pe un câmp iluzoriu
teribil de trist
din când în când
scot capete înfiorate trandafirii
arătându-ne candoarea şi spinii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu