Templul Luminii

În Templul Luminii nu era frig
femeia își ascundea ochii încercănați
sub voaleta cenușie trăia un deja vu cutremurător
pe insula frământărilor sunete metalice tăiau zarea
de dincolo în pasul sfârșitului de veac
se apropia fantomatic închipuit în pasăre
copilul cu șoapta valului pe buze.
ca într-un ritual străvechi i-a ridicat voalul cernit
a privit în ea ca într-un mormânt cerul s-a deschis
și alunecau în primăveri tomnatice
somnul le spăla fața cu lacrimi împrumutate
doar țipetele triste ale pescăruși fugari
au declanșat în ea potopul
și-a coborât în trup treaptă cu treaptă
ca într-o catedrală scufundată
ieși după o vreme cu flori de gheață
înflorite pe sub tâmple.
gândea că a crescut și
că acum l-ar recunoaște
după veșmintele de șoim striga
striga când deodată a răpus-o setea
dar a băut lumină pășind solemnă peste ape
cu ochii larg deschiși cu genele întredeschise
a înserare.
.......................................................................
pescarii doar pe ei îi mai aude
cum își întind cu nepăsare mrejele
aude și dangătul de clopot
ba vede chiar şi templu scufundat
în marea
de oameni
de gânduri
de amintiri...