joi, 2 iunie 2016

în așteptarea uitării

nu am mai scris demult tu
o să mă ierți Doamne ești mereu
pe urmele celor nevăzători pe
șchiopi nu îi lepezi la
marginea drumului dai apă
celui însetat adăpostești
acolo în scripturi
păsările cerului
să-și facă mii de cuiburi din
literele sacre numai noi
nu o mai scoatem
la capăt te căutăm și

nu te găsim te chemăm
cu frică și îndoială în
suflet ni se face sete
ochii ne amorțesc femeile noastre
nu
mai au
palmele crăpate le
așteaptă occidentul ca
un amorez mereu îndrăgostit
copiii dau interviuri tulburătoare
cum te simți tu
când nu e
mami lângă tine
îi întreabă măruță ascuțind
un dinte de satrap
inima copilului se îndoaie sub ruine
nu mai sunt ziduri ne-a
rămas doar golul acesta
sfințit și ne împachetăm trupurile în ceară
așa așa de azi nu o să te mai doară
bisericile sunt în construcții de câteva secole
se sting în așteptări și ovații
democrația încă n-a murit numai
prin palmele mele cicatrizate
trec râuri de sânge ca să
te mai pot mângâia Doamne și numele tău
este sfințit

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...