în fiecare seară mama îşi frângea
în trup toate pâinile care i-ar mai fi rămas
până la sfârșit descoperea şi ea cărările întortocheate ale somnului
când era primăvară nu trebuia decât să lase fluturii vărgați
să o acopere şi de aceea îi tot ademenea cu picături de sânge
strecurate înadins printre ferestre
alteori se întrista și devenea dintr-o data femeie
îşi retrăia toată viața clădită
într-un mod spontan
într-o casă uitată
(fără de ferestre) cu perdele ciuruite
forfotind fluturii oboseau plutind haotic
pe deasupra ulicioarei nesfârșite
unde n-a mai călcat picior de om
din când în când mama se trezește
îmi adună hainele abandonate
şi râde aşa copilărește până
se împuținează la inimă și trup
apoi priveşte peste apa infinitului
departe/dincolo/în ţara umbrelor de ceară
a început din nou să plouă
cu fluturi vărgați reîntregind nisipul
peste unghiile mele nemăsurate
care îndrăzneau să frigă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu