AM ÎNVĂŢAT MERSUL
PE VÂRFURI uneori
calc mai apăsat
inima mă îndeamnă
să îţi dau bineţe
o torn în bronz şi totuşi
zic sunt un om bun
vecinii mei spun bancuri despre moarte dar
despre serile senine ce aş putea să povestesc
mâine trupul meu viu se va deschide
mâinile vor înceta să îmi ridice pietrele
pe umeri în fiecare pas al meu
eşti tu cel de la începutul căutărilor mele
stai aplecat îngândurat îmi întrebi inima
dacă i-au crescut aripi
până unde ar putea
să zboare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu