AM ÎNVĂŢAT MERSUL
PE VÂRFURI uneori
calc mai apăsat
inima mă îndeamnă
să îţi dau bineţe
o torn în bronz şi totuşi
zic sunt un om bun
vecinii mei spun bancuri despre moarte dar
despre serile senine ce aş putea să povestesc
mâine trupul meu viu se va deschide
mâinile vor înceta să îmi ridice pietrele
pe umeri în fiecare pas al meu
eşti tu cel de la începutul căutărilor mele
stai aplecat îngândurat îmi întrebi inima
dacă i-au crescut aripi
până unde ar putea
să zboare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu