duminică, 12 iunie 2016

Blestemul zenitului



Ning pădurile rănite,
de petalele,  covor,
Spini cu ace oțelite
au spart pieile de dor...

Zace trupu-n putrezire,
Chiar parfumul s-a înecat.
Ai plecat fără de știre.
În zadar te-am căutat...

Mergi pe culmea veșniciei,
Cu albastrul tău fior,
Stea aprinsă a făcliei...
te blestem, nu te ador,

Cu ale tale șoapte moarte,
Liniște să n-ai în noapte,
Să te seci în candid dor,
Vlăguit și mult pribeag,
nimănui să nu-i fii drag...

Să te stingi încetișor...
Fără apa cea de taină
Care curge , din izvor...

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...