duminică, 12 iunie 2016

Blestemul zenitului(2)

Un cântec îndepărtat
mă cutreieră în zorii dimineților de mai.
Aroma mirifica a florilor de umbră
inundă în nopțile pierdute gânduri solitare,
agățate nepotrivit, de alte gânduri prăfuite...
Candela era aprinsă și își juca peste trupul nopții desene enigmatice .

Când se stingea, casa umbrelor se umplea, iar și iar,
de mirosul rugăciunilor neterminate și
se îmbrăca în colț de rai,
cântec solitar de pasăre ibis...
...
Mâini vlăguite reaprind din degete alt întuneric.
Lumea se luminează cu lacrimi înghețate,
strălucind în desfătarea răcoroasă a razelor de lună
Mă și zărești, pentru o clipă, prin mulțimea pașilor pierduți,
îmi reverși în trup tăcerile târzii și
trandafiri albaștri torni neîncetat peste pieptul aproape îngropat.
De la o vreme rupi din trupul zilelor spini vii.
Boabele de sânge înfloresc pe degetele tale,
diamante rece, șlefuitoare de vreme, se întorc în vene desfundate,
mâna îți ia forma tulpinilor spinoase.
Spini otrăviți se înghesuie să te locuiască.
...
Totul e ars.
Amintirea culmilor aprinse răsucește dimineața vinovată peste
oasele frunții tale îmi scutură
petale înroșite. Trupul meu se încordează în dureri și așteptare.
Dar timpul trece pe lângă noi fluierând a nepăsare și
strig nimicul, călare pe asinul umilinței, slobozindu-mi din pieptul prea plin, râul de hohote nebune
adorm străfulgerat de
Blestemul zenitului.
...
Petale și spini se întrepătrund pe aleile Edenului
înmiresmând-și căile răbegite de căutare...
Mai vezi câte un El și o Ea înflorind în rondul de sub fereastra sufletului tău
ca o amintire tulbure și nechemată...

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...