Taci!

Taci!


Învață sufletul să nu vorbească
Șoptește inimii ca pe o taină:
-Tăcerea e firească...

N-aprinde candela ciobită,
Cu pâlpâire omenească,
Așează-ți tu pe frunte spinii
și lasă pielea să ți-o ciuruiască...

Taci!
Învață buzele să încremenească,
s-adoarmă, locuind târziul,
să nu se mai trezească...

Nu mai toci, de formă doar, cuvântul.
Tu ești pierduta floare
Ce n-ai știut 'păstra nici umbra
Care odihnea mormântul.

În vorba ta se stinge îngerul pe gură,
Şi-n aura-i albastră, coboară,
Încolțit de sete, furul, și ţi-o fură.

Taci!
Tu ești pierduta făr`de buze încarnate
Şi doar suspinu`-ți scoate
De sub piele cuvinte-șoapte,
Care se pierd hai-hui în noapte
Ş`-apoi se-aprind ca niște torțe luminate...