Ploaie verde și curată,
Trupul ei își pierde tâmpla,
Când privirea ta s-arată..
Strigi să-ți mângâie privirea,
Un copil plânge-n neștire,
Ochiul ți se oglindește
în albastra lui privire...
Tâmpla albă ca de var ,
Se desprinde din lumină,
Moartă ți-e iubita , iar
și-aștepți viața să-i revină.
Să coboare peste dânsa
seva venelor curate,
Treacă viața ta-n ființa-i
Prin ființa ei sculptată.
Plouă azi ca niciodată,
Plouă în grădina verde,
Apa lumii -i luminată,
și iubirea nu se pierde.
Tu, cu spaimă-i mângâi tâmpla,
Picură din cer lumină,
Iar iubita cea de aseară,
Îngenunche, în grădină.
Plouă-încet și nu s-aude,
Dar nici valul nu s-arată,
Plouă peste trupul vostru,
Ploaia cea de altădată....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu