spre Veşnicie

EU sunt păpușa folosită,
Dorită-n gând de fiecare dată,
Am cap de porțelan,
Și trup umplut cu vată.
Mi-e inima de piatră,
Și focul nu mă mai învie
NICIODATĂ.

Dar trupul tău, iubite,
Îmi ține calea la hotare,
NU CREZI CĂ AM MURIT................................
Și-aștepți, ca magul,fără încetare.

În capul meu de porțelan,
DE simplă și uzată jucărie,
S-arată chipul tău magician,
Cu nimb de haină vie.

În ochiul tău nepământean,
O pasăre, ca-n colivie, ți se zbate.
Aș vrea, în palme, să o am,
să-i smulg penajul, de se poate.

Să-mi fac din EL o luntre azurie,
Și când nu mă mai vrei
să trec cu pas ușor
spre Veșnicie.