joi, 29 iunie 2017

TU, TATĂ



manechinele bat în ziduri
cu pumnii fixați
dincolo de geamanduri
Tu, Tată, îndemni iedera să crească și
să ne înalțe trupurile peste spicele aurii
ca să mai putem culege lumina din
gura cerului aplecată ca o
arcadă cu îngeri măsluiți

sfârșitul de veac ascunde freamătul frunzelor
de-argint și noi ne oprim în ferestre
ascultând cu urechea
lipită de lutul galben
cum se rostogolesc
din ceruri ecourile
unei altei galaxii

cu aripile împleticite
pășim încurcat peste
urmele străbune sau
peste ploaia asta
meteorică de amintiri

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...