lipește-ţi ochii de inima mea zic
şi coboară grăbit
în acest veac albastru
al Luminii lasă-mă
să îţi vorbesc iară
ca dintr-un imens
templu al uitării
lasă-mă să te ating
ca pe un ochi crescut
pe fruntea mea
ca pe un surâs
cu dalta din piatră des
prins capcanelor le voi face năvoade
pentru că va veni după noi Timpul acela
bătut în piroane şi noi
urma cuielor suspinând
o vom atinge cu mâinile murdare
crăpate pline cu flori galbene şi albe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu