De ieri, obrazul meu a înflorit în nufăr galben.
Inima a început să muște nesățios din trupul cerului.
Sufletul se va trezi încorsetat în așteptare.
Femeia din oglindă îmi zâmbește prin
chiparoșii de sub frunte.
Ochii ei sunt oglinzile mele.Imaginile se bifurcă.
Viața se scaldă în apa ochiului, netezindu-și formele.
Noaptea mi se zbate în ochiul stâng, fulgerând.
Vreau să împac lumea toată pentru o eternitate.
Îmi trec peste obraz acele anotimpuri din răscruce.
Gândul...
Doar gândul a mai rămas pe marginea din mine.
Astup urechile cu degetele îndoliate.
Vântul îmi smulge mantia albastră.
Femeia din oglindă îmi face semne să m-acopăr...
Ascult docilă umilința și nimicul...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu