duminică, 18 iunie 2017

murmurul viorii


mâinile mele au amorțit
pe arcușul viorii
las murmur de stol
în drumul rătăcirii chiar
glezna mi se frânge
a strigăt înăbușit pe
țărmul mărilor pustii și numai
pescărușii culeg boabele dimineții cu
ciocuri sinistre de hârtie înnegrită
își înfoaie penele
înălțând spre ceruri
țipete ascunse în limbă de stâncă
măcinată de ploile reci
ca niște adâncuri
ce îmi îngroapă numele
departe în valurile surpate

Niciun comentariu:

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...