duminică, 18 iunie 2017
murmurul viorii
mâinile mele au amorțit
pe arcușul viorii
las murmur de stol
în drumul rătăcirii chiar
glezna mi se frânge
a strigăt înăbușit pe
țărmul mărilor pustii și numai
pescărușii culeg boabele dimineții cu
ciocuri sinistre de hârtie înnegrită
își înfoaie penele
înălțând spre ceruri
țipete ascunse în limbă de stâncă
măcinată de ploile reci
ca niște adâncuri
ce îmi îngroapă numele
departe în valurile surpate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu