sâmbătă, 5 martie 2016

de vorbă cu omul de hârtie

oamenii ne privesc uneori
cu gene încețoșate îi scriu
suntem siguri că ne vor binele
vor mereu să le răspundem la întrebări
așa nu mai merge
mi se strigă mereu mereu
mă întorc în același loc
cu bagajele gata pregătite

aștept trenul
se aude chiar
șuieratul lui ca un plânset nocturn
păsările sufletului
au inimile amuțite
cât de mult te-am iubit
îi scriu
omului de hârtie
o scrisoare umezită
cu lacrimi deșarte
îmi întorc trupul
pe dos
mă privesc
de la mare distanță
numai așa te pot eu iubi
hârtia scârțâie
sub palmele mele
continui să scriu
sufletul lui se închircește
se închircește de
nu-i mai pot vedea sfârșitul și eu
continui să scriu

Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...