duminică, 20 martie 2016

ca un vulcan-o poezie nouă

străină din fire
adun gândurile mele în
cete cu îngeri rătăciți
prin rai
e liniște dar piețele încă
ne vând iluzii din carne ia
și tu și tu și tu ne tot îmbie
femeia vânzătorului de umbre
tresar ca o fiică risipitoare
pe deasupra norilor
îl și vedeam pe adam ștergând
lacrimile evei cred că am greșit 
printr-o repetabilă întoarcere
înspre locul din care
inima mea
izbucnea în timp
ca un vulcan peste
care se lăsase întunericul
dezvelind pustiul unui al neam
undeva trebuia să învățăm și noi
norocul literă cu literă
treaptă cu treaptă
ecran peste ecran

Niciun comentariu:

ermetică

suntem închiși în cercuri de foc tăcerile noastre se întretaie în cuțite de cuvinte aruncate pe asfalt încă nu s-a împlinit sorocul Doa...