noaptea umblă după mine cu trupul
decapitat dâra de sânge este un poem
scris de suferinzii în agonii ascunse
din adânc un clocot surd
îmi îngroașă vederea și
eu continui să mă simt la fel
de vinovată ,,ceva nu a mers așa cum trebuie,,
zic nici măcar nu mai știu ce
amintire e mai puternică să
fie aceea când mergeam
să astup cu o pelerină
toate rănile supra-
punând inima mea peste
inima dezgolită a copacilor
îmbolnăviți de frumusețea primăverii
și mâinile mele risipesc raze cu sclipiri
de pumnal pe când totuși încerc să mai scriu
despre o posibilă eclipsă
a sufletului încercat despre un iminent
uragan ,,precipitațiile vor fi abundente,,
anunță prezentatoarea de la meteo
pe un ton ridicat și eu mă întreb
dacă ochiul de copil mai are puterea să
țină zidul care ne desparte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu