joi, 10 martie 2016

în greva foamei(antisistem)

poemul acesta pe care
nu îl mai citește
nimeni
a început să putrezească
sinuciderile sunt din ce în ce mai lente
știrile de la 17 devin tot
mai violente ca niște
huligani cu ghearele înfipte
în grumazul orașului de plumb nici
nu mai ai unde să te ascunzi
te urmăresc peste tot ,,pas cu pas,,
te aburcă ,,treaptă peste piatră,,
și tu îi vezi pe cei care s-au tot străduit
să ne scape:
sinucigașul de la șase altădată
cu salariu de merit
pentru ,,rezultate deosebite pe câmpul muncii,, e
acum sinucigașul ultimului etaj
mai avantajat prin
ochii lui se poate vedea cerul
cu toți îngerii în toată măreția lui
îți vorbește despre vremea
în care toate casele aveau uși dar
tu trăitor al timpurilor moderne
scuipi peste cadavrele celor care
au turnat asfaltul asta jegos de sub picioare
arătându-ți degetul mijlociu
soțiile îți aduc flori carnivore
pământul e primitor
copacii înfig rădăcini
adânci suntem un neam unit
cu picioarele înfipte
în ochii străbunilor
ni se petrec istorii
de care nu mai are nevoie nimeni
decât în campanii electorale când ni
se impune să intrăm cu toții cu
burțile lipite într-o
grevă a foamei
fără de sfârșit

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...