poemul acesta nespus
a început să putrezească
în lacrimi neștiute
sinuciderile sunt din ce în ce mai lente
știrile de la 17 devin tot
mai violente ca niște
vietăți renegate cu ghearele înfipte
în grumazul orașului de plumb nici
nu mai ai unde să te ascunzi
te urmăresc peste tot ,,pas cu pas,,te aruncă
şi te reclădesc ,,treaptă peste piatră,,
și tu îi vezi pe cei care s-au tot străduit
să te scape:
sinucigașul de la șase e
acum sinucigașul ultimului etaj
mai avantajat decât alții
care n-au știut cum e cu pașii
aruncați în aer prin
ochiul lui se poate vedea cerul
cu toți îngerii în toată măreția lor
îți vorbește despre vremea
unor trăitori al timpurilor moderne
şi nu mai poți da înapoi
convoiul te împinge aerul devine din ce în ce mai apăsător
scuipi neîncrezător peste cadavrele celor care
au turnat asfaltul ăsta jegos de sub picioarele tale
soțiile îți aduc flori carnivore
pământul e primitor
copacii înfig rădăcini
adânci în umerii de piatră
suntem un neam unit zic
în ochii străbunilor mei
se perindă neștiutele istorii
de care nu mai avem trebuință
decât în campanii electorale când
intrăm cu toții cu
burțile lipite într-o
interminabilă şi prea
tăcută grevă a foamei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu