Dacă în Eden mai zâmbește-o floare,
În cer se naște Steaua lucitoare.
Și dacă pâlpâie în Univers aceeași Stea,
E pentru că-am pornit pe urma Ta.
Mai ții Tu minte cine-s oare?
Sunt lacrima topită-n Soare.
Sunt amintire-n umbra Ta,
Şi plâng cu sufletul de nea.
Sunt cea uitată de demult,
În clipa când te-am cunoscut.
Sunt cea care-a cerut cândva
Lumină din Lumina Ta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu