Ploaia

S-aud iubirile pierdute,

Cântându-și tainic zborul frânt,

Culeg dim ram poame vândute,

Ating cu mâna nori de gând.

Privesc mulțimea agitată,

Mă-întreb : ce-o fi atât ne-rost

În vorba lumii lăudată,

În vorba lui, cea fără rost?

Aud cuvinte-îmbălsămate,

De dor și drag, de ne-cuvânt,

Simt năluciri, ce nu se vor uitate,

Frânturi de cer, uitate pe pământ.

Și eu, și tu, și el, și ea,

Se țese lumea împreună,

Din cer a mai căzut o stea,

Se oglindește vorba ta în lună...

Dar, azi, eu nu mai cred în vorba ta,

Tu vrei să simt din nou văpaia?

Şi totuși, parcă-aud ceva...aud în gând

Cum norul aduce cu el PLOAIA...

https://www.youtube.com/watch?v=VkWf7S9PAhA