cât de sus crezi tu
că pot să mă înălța
lumină din a mea lumină
îmi apari aproape ca o apă cristalină și
pură cu degetele arzând
ultrasensibilă
în plină zi mă poți întoarce
din drumul meu
cu sandale prăfuite
îți simt și furtunile care vor veni
negreșit dar nu mă mai sperie
nici febra aftoasă
nici durerea spinului din coastă
nimic din toate astea
nu pot să mă mai rănească
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu