găsesc silabe moarte

mi-aruncă-n spate timpul
o vină neiertată
și ochiu-mi strânge din cenușă,
lentila-i afumată...

împărățesc lumina mea-n tavernă
îți netezesc și zarea
cu mâna cea eternă

cuvântul se smerește,
mi-e omidă
iar inima clipește,
se-nchide în firidă...

nu mă privi!
căci timpul îmbracă haina
de veșnic cerșetor,
întinde mâna-i scârnavă spre tine,
te crede muritor...

eu strig: -el mi-e condorul de departe,
venit să înghită din abisuri,
să-mi șteargă din cuvinte
care-au murit în mine,
dar s-au născut în carte!

cu degetul pe buze,
stau răstignită într-un vers,
m-ai sărutat pe tâmplă
și m-ai răpit din Univers...

eu tot mai zbor prin galaxii, în zare,
culeg fărâme de iubire,
pierdute-n disperare...

și mă prefac în trandafir,
cu fruntea de mister,
se-nalță gândul meu spre soare,
de-mi trece dincolo de cer...

prin hăuri, găsesc silabe moarte,
le suflu-n aripi, le trezesc,
pe fruntea-ţi siderală,
migăloasă le şi lipesc...

caut oglinda nemuririi,
să mă privesc, așa, în ape,
ca numele să pot să ți-l rostesc,
în alte mii de șoapte...