manifest fără de ţară

inima mea începea a bate
inegal, în cele trei dimensiuni...

auzi: strigăt/dorință/chemare?

se desfăcea-n fâșâi
de ritmuri bizantine
și căuta, acolo, în adânc,
banul de argint cu chip de rege...

se topea-n zare strigătul-țipăt
de meliță veche,
strivitoare de cânepă verde,
lăsată-n lacrimi la dospit

îngerii ieșeau la gura soarelui,
se aruncau cu mâinile împreunate
în botul mielului nejertfit,

cântau serafic un cântec dezgropat
să lege firea de a doua răstignire

dar, iată-L! poartă o cunună
strivită-n banii de argint
și se retrage, vinovat,
c-a înflorit(latent) în mii de inimi...

arde ramul de măslin în fereastra
pusnicului,
vorbește sfântul în șoaptă tainică
neobositului metanier,

doar ochiul vlăguit mai poate zări
l u m i n a din pământuri

credința- nu-i doar mașina
care încovoaie spatele,
plecând genunchiul lumii...