învăț din limba pietrelor
dorina neculce
îmi schimb cuvintele din 7 în 7 ani,
abandonez un alfabet uitat,
învăț din limba pietrelor
dacă-mi dai voie
mă îmbrac în piele de șopârlă
să-ți cânt un cântec înstelat
cu ochii strânși
și gura încleștată
mi-adun chiar palmele
în semn de rugăciune
vibrează inima
doar la ta chemare
se destramă norii
și-ți desenez pe ape conturul
unei lumi uitate
la margine de țărm
acolo unde amantele așteaptă
împietrite-n gesturi indecente
și se întețește fumul
tras în piept de obosiții mateloți
privesc lumina
de pe ultima treaptă a Turnului Babel,
gândesc secvențial,
legănându-mi picioarele
în ritmul răgușit al tobelor
mă sperii ca un spirit
dosit să-ți fure ochii
să-ți vadă dincolo de gânduri
un trup ce nu a fost al tău
și cerul se mărește
deasupra noastră
ca o cupolă de catedrală
păzită de oastea îngerilor
coborâți cu tolbe pline de săgeți
și în ecouri angeline pier
mult așteptatele cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu