de trupul tău/ atârn
doar în cădere
mi se prelinge lacrima-
ecou înstrăinat-
sub piept/ am ceasuri demontate
șuruburi mici se împleticesc
prin măruntaie îmi construiesc
noi funii
să pot înjgheba scară
pe umărul zilei din zori
mă odihnesc/ pentru o clipă
îți proiectez imagini răsturnate
prin apa diformă a cerului
înoată aceleași pribegite aripi
ca niște lopeți căzute
pe marginea fântânii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu