luni, 12 mai 2014

uită-mă!



îi ceream brutal
albumului îngălbenit
cu buzele crăpate
mătușa aglaia ieșea
din pământ
își lega strâns
baticul subţire şi decolorat
părul sârmos îmi atingea mâinile mici
uită-mă
îi porunceam satului din umbră
și satul ieșea într-o procesiune cernită
cu umerii lui scorțoși
mă atingea
descoperindu-mi toate rănile
în zadar trăgeam
toate ferestrele
încercând
să îmi  acopăr
genunchii jupuiți
cu mantie de timp dar
mă acopereau cerurile
uită-mă
am strigat
pe când îți doseai
sub cămașă
toate înserările

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...