poetul de hârtie
taie cu o sabie
de lemn inima cerului
scapără stropul
de amnar.
poetul răscolește
cu aripa stinsă
în palma mea
răsar miile de umbre și
umbrele-mi stinse îi
dezgroapă chemarea
cu o mână pironită
în cer ascut
limba ruginită
a orologiului mut.
(și-n ochiul meu ninge,
și palma-i îmi plânge.
mi-e trupul de lut,
mi-e aripa sânge
de n-am mai știut)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu