duminică, 4 mai 2014

poetul de hârtie

poetul de hârtie

taie cu o sabie
de lemn inima cerului
scapără stropul
de amnar.
poetul  răscolește
cu aripa stinsă
în palma mea
răsar miile de umbre și
umbrele-mi stinse îi
dezgroapă chemarea
cu o mână pironită
în cer ascut
limba ruginită
a orologiului mut.
(și-n ochiul meu ninge,
și palma-i îmi plânge.
mi-e trupul de lut,
mi-e aripa sânge
de n-am mai știut)

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...