să nu mă uiți
tu ploaie înroșită cu
stropi de mărgean
ascultă-mi doar pașii pe nisip
într-o spargere bubuitoare
a ecoului de sticlă
mă vei vedea clar
trecându-mi inima
plesnită în palme
amestecând indecențe
de femeie scobită în piatră
nu mă mai puteai găsi
și atunci trasam linii adânci
linii peste linii
ascunzându-mă
peste vârf de luceferi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu