încă îmi împleteam codiţe
strângând toate visele mele
pâianjenul înfăşura pânza
împrejurul gurii scuipând în grimase
mă fixa hipnotic.
amintirile începeau să mă cresteze
se aşezau lasciv pe buzele înverzite
de atâta pădure crescută în dosul sărutărilor închipuite.
eu îmi înfășuram trupul
în franjuri ş idesenam în
urma mea arcuri de curcubeie.
fuga nebună mă îmbrăţişa într-o sufocare
aproape plăcută dând răgaz cuiului
să mă înfigă cât să mă poți privi
închipuindu-mă tablou decolorat
înfâţişând bătrâna naiadă rătăcită
din altă falie de timp.
-dar nu-i nimic, orbire, ieşim noi cumva la lumina!
ţi-am strigat delirând ca iona în burta întunecată a peştelui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu