mâna mea o să se decojească
pentru încă o rugăciune
în templul umbrelor
se va face iarăși frig.
-să nu mă plângi, Ely!
doar bate-mi cuie la
capăt de gânduri
ca să te mai pot aprinde
-să nu mă plângi, Ely!
doar bate-mi cuie la
capăt de gânduri
ca să te mai pot aprinde
când îți suflu în aripi
e timpul tău pentru un ultim salt
e timpul tău pentru un ultim salt
până la cer n-am să îți mai uit numele
aruncat haotic pe nourii de plumb
și nici mâinile tale moi care îmi sapă
și nici mâinile tale moi care îmi sapă
adânc în primăvara asta a crucilor de lemn,
ascunse. la mine în coaste
e un gol fără de margini.
-să nu mă plângi! zic
doar lasă-mă-n ferestre
-să nu mă plângi! zic
doar lasă-mă-n ferestre
acolo unde s-au copt gutuile
prea mult am să te strig
în toate limbile uitate
și templul o să îți redeschidă calea
treaptă cu treaptă genunchii tăi
vor învăța să zboare
-să nu mă plângi,
prea mult am să te strig
în toate limbile uitate
și templul o să îți redeschidă calea
treaptă cu treaptă genunchii tăi
vor învăța să zboare
-să nu mă plângi,
când trupul meu o să
se decojească felie cu felie
ca o puzderie de umbre!
varianta 2
.mâna mea o să se decojească
pentru încă o rugăciune
în templul umbrelor
se va face iarăși frig.
-să nu mă plângi, ely!
e timpul tău pentru un ultim salt
până la cer
n-am să îți uit numele
aruncat haotic
pe nourii de plumb
și nici mâinile tale care sapă
adânc în primăvara asta
a crucilor de lemn
înflorite cândva
în coaste
e un gol fără de margini.
-să nu mă plângi!
doar lasă-mi amintirea în ferestre
acolo unde s-au copt gutuile
prea mult
am să te strig
în toate limbile uitate
și templul o să îți deschidă calea
treaptă cu treaptă
genunchii tăi vor învăța să zboare
-să nu mă plângi,
când trupul meu o să
se decojească
felie cu felie
ca o puzderie de umbre.
ca o puzderie de umbre!
varianta 2
.mâna mea o să se decojească
pentru încă o rugăciune
în templul umbrelor
se va face iarăși frig.
-să nu mă plângi, ely!
e timpul tău pentru un ultim salt
până la cer
n-am să îți uit numele
aruncat haotic
pe nourii de plumb
și nici mâinile tale care sapă
adânc în primăvara asta
a crucilor de lemn
înflorite cândva
în coaste
e un gol fără de margini.
-să nu mă plângi!
doar lasă-mi amintirea în ferestre
acolo unde s-au copt gutuile
prea mult
am să te strig
în toate limbile uitate
și templul o să îți deschidă calea
treaptă cu treaptă
genunchii tăi vor învăța să zboare
-să nu mă plângi,
când trupul meu o să
se decojească
felie cu felie
ca o puzderie de umbre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu