marți, 24 mai 2016

Reverie

Mi-e inima ecoul spart de apa sorții
Și-n pieptul meu i-un cer de neumblat,
Cosașii țârâie nebuni prin umbra nopții
Și ies albine aurii la pășunat.


Și-n visul ăsta hâtru și nătâng,
Pe când picioarele mi le-ai schimbat,
Alerg neîncetat cu fluturii crescuți în gând
Și-ți tulbur clipele târzii în taine de scăldat.

Mi-e trupul un izvor de cânturi line,
Un Armstrong suflă aripi înspre zidul aplecat,
Încerc să mă cobor prin tine-n mine,
Dar corbii tăi, încununați cu titluri palatine,
Spre cele șapte zări m-au înălțat.

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...