sâmbătă, 10 decembrie 2016

transfigurare




mă transform
lumină în curcubeu
sunt peste tot împrejurul meu raze
dansează oamenii sunt doar oameni zici şi
trasezi un cerc un arc o linie dreaptă
pe care nu o pot ajunge suntem
doar noi continui tu patetic fără
început şi fără de sfârșit doamne
n-am să mai pot ieşi
niciodată din povestea asta
zic bine
că am ajuns e chiar foarte bine că am
putut ajunge aici la capătul timpului
nu mai moare nimeni
în locul acesta neștiut
în care m-am născut
dintr-o altă mamă dintr-un alt pântece
într-un alt trup omul din mine
a căzut refăcut din țărână
răbufnind în umbra gândurilor tale
scuturându-se de preaplin
de prea-multa mea pulbere albastră şi
caut ecoul unor cărți sibilinice şi
mâinile mele îţi poartă iar semnul
stigmatizat de unghii sticloase
prefigurându-mă
în umbră incizată

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...