Lăuntrică

cu ochii am acoperit tristețea
acestor oameni de zăpadă
ca unor manechine trezite
în forme de carne şi
am început să scormonesc pământul
în căutarea unor alte trupuri inseparabile
tresărind ori de cate ori
murea câte unul

(dar uneori ai vrea
să ţi-i scoţi din minte)
și începi să îi privești
prin apa tulbure a timpului sub
forma chipului lor iluminat
izvorând din adâncuri așa
îmi amintesc și de trupul tău
care m-a smuls ca pe un scut
din pieptul nopții
pe când îmi căutam părintii
şi în inimă îmi ațipeau
niște aripi pâlpâitoare