vineri, 23 decembrie 2016
gând nocturn
s-au încâmpenit pădurile a jale
fluturi cu bocanci ţintuiţi
mă împung în coaste fără
să mă recunoască
e rostul gândului rânced
să îmi răstoarne nourii
cu acelaşi ochi de metal
ce ne tot desparte
zidindu-ne de maluri
prin frigul nopţii
inima coboară anatomic
ca o bocitoare de profesie
cusută în tălpile de ceaţă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu