miercuri, 21 septembrie 2016

trădarea de neam

simt o sufocare
de jivină străpunsă
în coaste e ca un șuierat
de șarpe
dezbodolit
târăsc spre inimă
cu ultimele puteri
paşii lumii
ascuțiți de un neam
aflat stingher
la marginea trădării.

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...