marți, 13 septembrie 2016

zăpezile amare


mergeam cu 180 la oră şi parcă
zburam pe deasupra asfaltului ud
se iveau capete de oameni
ne imaginam că suntem
deja într-o poveste
nu aveam altceva de făcut decât
să deschidem larg coperțile
să scoatem mâinile piepturile sleite

coastele costelive
să ne rotim așa ca într-o naștere pelviană

deșurubându-ne cu picioarele înainte
să pornim prin lumea asta largă
doi copii din gheată
pentru moment 

rămâneam paralizați
dar nopțile accelerează 

accelerează și
ah toamna asta a zăpezilor amare

care ne intră în carne
rostogolindu-ne printre zile

Niciun comentariu:

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor...