sâmbătă, 17 septembrie 2016

poetul apatic




am întâlnit poetul apatic
își soarbe liniștit cafeaua
cu pleoapele căzute
nu te mai privește
pe când îți vorbește
doar soarbe soarbe
înghițindu-și cuvintele
ca pe niște pietre scumpe le
amestecă în paharul de plastic
ele plutesc fac surfing 
aruncându-se unele peste altele
atât de agile încât le simt nuanța
și nu îmi rămâne decât 
să mă ascund și eu printre ele
să îmi rod simțurile reînviate
acolo departe de ochii căzuți
să plutesc în gândul Lui
să scormonesc în pieptul uscat
în căutarea adevărului
să mă pot așterne 
ca o cărare vineție
pe deasupra asfaltul umed
într-un fel de umbre hexagonale 
.................................................
dar știu sigur poetul apatic
de la o vreme mă locuiește
în exact mijlocul nopții
iese cu mâinile pline de sânge
uitându-mi ochii
larg deschiși


Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...