joi, 8 septembrie 2016

solitude

o iau la pas
prin orașul de foc
soarele se scurge
în galerii
șobolani
îngroașă obrazul zgomotos al nopții

inima-podoabă funerară-
începe a se zdrobi
(și sufletu-
lui din palme
îi creșteau alte ramuri
mult mai fibroase)
dar eu mă ascund
în răcoare (să nu mă mai vadă
Nimeni sau Niciodată)
oamenii străzii
alungă câinii...
...
...
...
-și? -atunci?
-o iau la pas...solitude/îmi iau viața înapoi
între degetele uscate

Niciun comentariu:

Tot întrebându-mă

Înfiptă într-o nerăbdare de demult aștept cu tălpile de foc- e ca şi cum aș avea un bandaj în jurul capului amor...