miercuri, 14 septembrie 2016

Părerile de rău



Se cer în mine, ades, strigate
Părerile de rău,
Ca niște înroșite răni cicatrizate
Ce zac uscate și pătate
Deasupra sufletului meu.

(Te întrebi și astăzi cine sunt?)

Sunt vorba strecurată-n vânt,
Ecoul prăfuitelor hrisoave
Cântat în vocile suave,
Himera nenăscutului poet,
Sau gândul tău mai desuet
Și gama ce-a rămas tăcută, aseară,
În sunet trist de clarinet.

Sunt templul ridicat fățarnic
Pe șubrezii piloni de pergament.
Și visul tău purtat în taină,
Cel îmbrăcat, ades, în altă haină.

Sunt lutul omenesc
Ce-n tâmplă mi se zbate
Și încă îmi șoptește vorbe deșănțate
Ce-au fost uitate…(Sărmane vorbe îngropate).

Și-atunci pornesc cu pasul meu profane,
Ecoul mi se sparge în cadran
Prin falsul murmur de chitară
Aștept să se repete visul,
A doua oară, cu-aceleași răni cicatrizate
Rămase-adânc săpate-n gândul meu
Deși de tine-au fost uitate…
Părerile de rău…
Părerile de rău…

Eu cred că, azi, nici nu mai sunt
Doar umbra mea cutremură în noapte,
Și doar ecoul slobozește mii de șoapte,
În miez de zi sau mijlocul de noapte…

Niciun comentariu:

dincolo de umbră

desfac lanțul de după gâtul nopții mă aplec asupra aceluiași ecran-gigant luându-mă de mână cu toate umbrele mele da...