Părerile de rău

Se cer în mine, ades, strigate

Părerile de rău,

Ca niște înroșite răni cicatrizate

Ce zac uscate și pătate

Deasupra sufletului meu.

(Te întrebi și astăzi cine sunt?)

Sunt vorba strecurată-n vânt,

Ecoul prăfuitelor hrisoave

Cântat în vocile suave,

Himera nenăscutului poet,

Sau gândul tău mai desuet

Și gama ce-a rămas tăcută, aseară,

În sunet trist de clarinet.

Sunt templul ridicat fățarnic

Pe șubrezii piloni de pergament.

Și visul tău purtat în taină,

Cel îmbrăcat, ades, în altă haină.

Sunt lutul omenesc

Ce-n tâmplă mi se zbate

Și încă îmi șoptește vorbe deșănțate

Ce-au fost uitate…(Sărmane vorbe îngropate).

Și-atunci pornesc cu pasul meu profane,

Ecoul mi se sparge în cadran

Prin falsul murmur de chitară

Aștept să se repete visul,

A doua oară, cu-aceleași răni cicatrizate

Rămase-adânc săpate-n gândul meu

Deși de tine-au fost uitate…

Părerile de rău…

Părerile de rău…

Eu cred că, azi, nici nu mai sunt

Doar umbra mea cutremură în noapte,

Și doar ecoul slobozește mii de șoapte,

În miez de zi sau mijlocul de noapte…