o gură habotnică
îmi forțează dragostea
de țară și neam
-sceptrul meu cutremurat-
oameni de ceară adunând
e vremea vechiului dac
e vremea omului de piatră
și mă apucă așa
un sentiment
carpato-dunărean
măscăricii îmi scuipă
în palmă îmi apleacă fruntea
de țărână
zvâcnește ochiul inimii
(în pântec domnițe
îmi mângâie pântecele bolnav)
imaculate
simțirile mele înjură
înjurăturile mele
spânzură limba
imaculată
aceiași gură
habotnică trimite
jeturi de inimă caldă
surâsului meu pietrificat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu