vineri, 4 aprilie 2014

valsul ploii

ascult cu urechea lipită
valsul nocturn al ploii
cântecul se sparge în mine
stropii îmi ard în palme
picătură cu picătură
ca o rouă cristalină culeasă
de pe un obraz solitar
eu mă preling
în umbra pământului
amestecând gând în cuvânt inimă în inimă
șoaptă peste şoaptă
sensuri noi cresc tot cresc
în spate
țesute de mine
ca nişte bucăţi de aripi.
vântul parcă mi-ar fi prieten legendar
îmi mângâie trupul
în şuvoaie răcoroase pletele mele
se împletesc printre ramuri
ucigând scâncete tardive
din gura dimineţii
ies aburii
de mai.
privesc prin ochiul şarpelui
abisul care se oglindeşte
pe faţa necunoscută a lumii
în firide adânci.
...........................................................................
cât să fi trecut
de când am uitat să mai respir?
.

2 comentarii:

Volontir D spunea...

Romantic si super de frumos!

Dorina Neculce spunea...

multumesc !

Rechemare

Astăzi numele Lui Sfânt Soarele mi-a arătat. L-am privit cu înfrigurare Şi Lumina I-am aflat. Fiindcă zborul Lui fierbinte Mă încălzea...