sâmbătă, 26 aprilie 2014

ce e poetul, mamă?



ce e poetul, mamă? întreb
spatele încercând să mi-l ridic
m-am încovoiat ca o secere
amară ca o iarbă sălbatică și aspră
am crescut scuturându-mă de umbre
zilele astea ție ți le-aș fi dăruit
prea m-am acoperit
cu o crustă solzoasă
mâinile mi le-am amorțit.

și totuși neauzitul neștiut neîntrebat
neînțelesul abur în vatră
ce e poetul, mamă?

această vietate ancestrală
care văpaia sufletul cu licori nepământene
și-a primenit.

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...