așază-i doar somnul
la căpătâi împământenit
pe ultimele trepte
dor peste dor
și gândul
alungit
răsucit
legănat
între salcâmii albi
veșnic în floare
-risipire de-o stea-
ziua-cu pieptul ei dezgolit
cu umărul lui ușor aplecat-
parcă-i mai lucitoare parcă-i
mai neatinsă mai nu știu cum
atunci când traversăm liniile din palme
când mă așezi drept pod
peste a ta tăcere neclintită
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu