marți, 22 aprilie 2014

pod peste a ta tăcere

așază-i doar somnul
la căpătâi împământenit
pe ultimele trepte
dor peste dor
și gândul
alungit
răsucit
legănat
între salcâmii albi
veșnic în floare
-risipire de-o stea-

ziua-cu pieptul ei dezgolit
cu umărul lui ușor aplecat-
parcă-i mai lucitoare parcă-i
mai neatinsă mai nu știu cum
atunci când traversăm liniile din palme
când mă așezi drept pod
peste a ta tăcere neclintită

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...