vineri, 18 aprilie 2014

-sunet răscolit-



călătorule cu umeri de granit,
unde s-a pierdut sentimentul acela
viu de liniște profundă?
pacea aceea de la început de lume are capăt?
să fi atins eu marginile tulburate
ale luminii cu degete de mucava?
aud pașii semenilor:
-sunet răscolit-
peste a mea tăcere
îmi apasă inima
e locul adânc
al colțului rupt
e colțul aprins al hârtiei de turnesol
de unde îmi trag și eu roșeața
ochilor spre dimineață
sunt încă aici
adunându-vă albeața
în aripă de înger

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...